Învăţătură de Anul Nou

Articol din categoria: Sărbătorile de iarna Miercuri Dec 31,2008

Sfantul Ioan Gura de Aur

”Stăpâne Doamne, Dumezeul nostru, Izvorul vieţii şi al nemuririi, Făcătorul a toată făptura văzută şi nevăzută, Care ai pus vremile şi anii întru a Ta stăpânire şi îndreptezi toate cu iconomia Ta cea cerească şi întru tot bună, mulţumim Ţie pentru îndurările minunate pe care le-ai făcut asupra noastră, în toată vremea trecută a vieţii noastre şi Te rugăm, întru tot îndurare, Doamne: binecuvintează cununa anului ce a sosit cu bunătatea Ta.“ Citeste mai departe

Sfântul Ioan Botezătorul

Articol din categoria: Sărbătorile de iarna Marţi Oct 28,2008

Soborul Sfantului Prooroc, Mergatorului inainte si Botezatorului Ioan

Ziua de astazi, a doua zi dupa Botezul Domnului, este inchinata preamaririi Sfantului Ioan Inaintemergatorul, ca unul care, botezand pe Mantuitorul in Iordan, a descoperit cel dintai lumii, dupa semnul ce i se dase de sus, ca Domnul Iisus este cu adevarat Mesia, Marele Trimis al lui Dumnezeu, Mesia cel asteptat de toata lumea si de noi, sa vina sa ne curete, sa ne sfinteasca, sa ne lumineze, sa ne primeneasca viata si fiinta noastra de oameni, mereu si de-a pururea si sa ne mantuiasca. Citeste mai departe

Sfânta şi Dumnezeiasca Arătare a Domnului (Botezul)

Articol din categoria: Sărbătorile de iarna Marţi Oct 28,2008

Dupa intoarcerea Sa de la templul din Ierusalim, unde ramasese, la doisprezece ani, Domnul Iisus s-a aflat in Galileea, in cetatea Nazaret, unde a crescut, tainuindu-Si inaintea oamenilor puterea si intelepciunea dumnezeirii Sale, pana la treizeci de ani, ca necuviinta se socotea la iudei, ca cineva, inainte de treizeci de ani, sa tie randuiala de dascal sau preot. Pentru aceasta si Hristos, pana la atatia ani, nu a inceput propovaduirea Sa. Si vietuia in Nazaret cu Preacurata Maica Sa si cu Dreptul Iosif, care era tamplar, pana ce acela a fost viu, cu care impreuna se si ostenea la lucrul tamplariei. Iar murind acela, singur lucra cu mainile Sale, castigandu-si hrana lui si a Preacuratei Maicii Sale, din osteneala mainilor, ca sa ne invete pe noi a nu ne lenevi, nici a manca painea in zadar. Citeste mai departe

Înainte prăznuirea Botezului Domnului

Articol din categoria: Sărbătorile de iarna Marţi Oct 28,2008

Sa aveti stire, fratilor, ca astazi este postul cel dinaintea Botezului Domnului, sa va adunati, drept aceea, in Biserica, pentru slavoslovia ceasurilor imparatesti, ca o intrare in iumina praznicului.

Cunoscut va este, fratilor, ca la varsta de 30 de ani de viata tainuita, sfintita prin munca mainilor sale si prin ascultare, Domnul Iisus vine si se descopere lumii la Iordan, primind Botezul Sfantului Ioan Proorocul. Citeste mai departe

Tăierea împrejur cea după trup a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos

Articol din categoria: Sărbătorile de iarna Marţi Oct 28,2008

De la Sfinţii Părinţi am luat obiceiul să sărbătorim, după încheierea anului calendaristic, Tăierea împrejur cea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos. Domnul a primit aceasta, ca să înlăture rânduiala Legii Vechi şi să pună în loc tăierea împrejur cea după Duh cea nefăcută de mână. Deci, sărbătorim această zi ca pe un praznic împărătesc. Citeste mai departe

Cuvânt despre Sfântul Vasile cel Mare

Articol din categoria: Sărbătorile de iarna Marţi Oct 28,2008

Cuvant despre Sfantul Vasile cel Mare, cum a izbavit cu rugaciunile sale pe un tanar inselat de draci

Eladie, cel ce a fost unceic marelui Vasilie si martor apropiat al minunilor lui, barbat imbunatatit si sfant, a spus nemincinos un lucru ca acesta: “Un curtean dreptcredincios, anume Proterie, cercetand Sfintele locuri, a gandit ca sa dea pe fiica sa intr-una din manastiri, spre slujba lui Dumnezeu. Iar diavolul, cel ce din inceput uraste binele, a pornit pe o sluga a lui Proterie, spre poftirea fiicei stapanului sau. Citeste mai departe

Sfântul Vasile cel Mare

Articol din categoria: Sărbătorile de iarna Marţi Oct 28,2008

“Pusu-te-a pe tine, Sfinte Vasile, Dumnezeu-Cuvantul, tarie buna Bisericii Sale, cel ce cu tunetul cuvintelor tale amutesti gurile ereticilor; iar noi credinciosii, bucurandu-ne, cantam lui Dumnezeu: Aliluia!”

Acest intre Sfinti, Parintele nostru Vasilie cel Mare a trait intre anii 330-379, in vremea Sfantului si marelui imparat Constantin si, pana in zilele imparatului Valens, cel cazut in ratacirea lui Arie. S-a nascut in Cezareea Capadochiei, din parinti dreptcredinciosi si instariti, Emilia si Vasilie, tatal sau fiind un luminat dascal in cetate. Citeste mai departe