Pomenirea Sfântului Prooroc Daniil şi a celor trei tineri (sec. VI. î. Hr.)

Articol din categoria: Postul Crăciunului Marţi 28 Oct 2008

Acest mare intre Prooroci, fericitul Daniil, era din neamul lui David si a fost dus in robie in Babilon, tanar fiind, din porunca lui Nabucodonosor, ca zalog, impreuna cu alti tineri din neamul sau. Pus fiind la invatatura, a deprins bine limba si scrierea si toata stiinta care se da in Babilon, dar n-a uitat invatatura mai buna a credintei sfinte, pe care o invatase de la parintii sai in Ierusalim. Iar la sfarsitul invalaturii, Daniil impreuna cu alti trei tineri iudei, Anania, Azaria si Misail, pentru faptele lor cele bune, au fost luati la curtea lui Nabucodonosor si pusi in dregatorii, in slujba imparatiei.

Deci, n-a trecut multa vreme si s-a ivit, pentru Daniil, prilejul ca sa-si dovedeasca intelepciunea, ca, a mantuit de la moarte pe nevinovata Suzana, care era defaimata pe nedrept de doi batrani necinstiti; tot el, a descoperit si a talmacit imparatului un vis cu o statuie, alcatuita din mai multe parti, care, fiindca avea picioarele de lut, s-a prabusit cand a fost lovita de o piatra mica, desprinsa din munte, aratand ca aceasta mica piatra inchipuia pe Mesia cel asteptat. Tot la el, aflam si visul cu copacul cel mare, din mijlocul pamantului, ca si istoria celor trei tineri aruncati in cuptorul cel cu foc.

Dar Daniil a fost cinstit si de alti imparati din Babilon. Asa, sub Baltazar imparatul, urmasul lui Nabucodonosor si cel din urma imparat din neamul Chaldeenilor, Proorocul Daniil a pastrat acelasi loc de cinste in imparatie si el a talmacit si alte vise proorocesti. Atunci, a talcuit el visul cu cele patru fiare, apoi visul cu berbecul si cu tapul, ca si aratarea de la Dumnezeu a celor trei cuvinte: “mane techel, fares”, scrise de o mana nevazuta pe perete, in timpul ospatului, chiar in noaptea in care persii au cucerit Babilonul si au pus capat imparatiei chaldeenilor.

Cand Darius si, apoi, Cirus imparateau in Babilon, fericitul Daniil a aflat mai departe cinste si incredere si in fata persilor. Iar, cand Cirus, imparatul persilor, a poruncit iudeilor robiti din Babilon, sa se intoarca in grupuri, in tara lor, Proorocul a ramas mai departe in Babilon, ca sa nu ramana singuri si fara ajutor, fratii sai iudei, care nu puteau pleca. Atunci Proorocul Daniil a avut visul celor sapte saptamani de ani, ce despart vremea sa, de vremea venirii lui Mesia. Tot atunci, a avut loc intamplarea cu idolul Bel si cu balaurul, precum si aruncarea Proorocului in groapa cu lei, unde, prin minune, s-a pazit nevatamat. Si tot atunci, a vazut in vis venirea Fiului Omului in slava, aratata pe malurile raului Tigru, vis cu care fericitul Daniil si-a sfarsit cartea si proorocia sa.

Si, asa, talmacind vise proorocesti si biruind cu credinta multe primejdii, fericitul Daniil a descoperit pe Dumnezeu cel adevarat si puterea Lui in mijlocul popoarelor pagane, pline de idoli, iar, pe de alta parte, le-a vestit si acestor popoare, cu peste cinci sute de ani mai inainte, timpul venirii lui Mesia, Mantuitorul lumii.

Deci, ajungand el la adanci batraneti, cu pace s-a mutat catre Domnul.

Nu uita sa trimiti Felicitari de Craciun celor dragi !

Mai puteti citi si urmatoarele articole