Ajunul Bobotezei
Articol din categoria: Tradiţii şi obiceiuri Miercuri 22 Oct 2008Alte denumiri: Ziua crucii
Ajunul Bobotezei este prima mare sărbătoare a noului an. Aşa cum se întâmplă în calendarul popular, ziua care precede sărbătoarea propriu-zisă, ajunul, este chiar mai importantă decât sărbătoarea însăşi, atât prin numărul mare de practici magico rituale, cât şi prin intensitatea sacralităţii ce se pogoară asupra ei. Din punct de vedere ritual, sacralitatea ei se explică prin faptul că reprezintă ultima zi a sărbătorilor de iarnă, ziua în care se fac simţite cu deosebită forţă valenţele magice ale perioadei necurate de douăsprezece zile deschise o dată cu sărbătoarea Crăciunului. Că este aşa, ne putem da seama după numeroasele practici augurale şi propiţiatorii ce se desfăşoară acum, ca şi în zilele precedente. Mai mult chiar decât în prima zi a anului, în ajunul Bobotezei se purifică vitele şi oamenii, se desfăşoară practici de stimulare a rodului de tot felul de peste an (colindul cu Kiraleisa), sunt acţionate numeroase tabuuri în vederea atingerii nivelului de bunăstare, sănătate şi rod necesare peste an. Vecinătatea unei mari sărbători creştine a făcut ca unele din actele ce o anunţă (Botezul preotului) să capete o conotaţie magică puternică (de aici valenţele faste ale agheasmei, ale fuiorului „de la crucea popei“ ş.a.). În acelaşi timp, un obicei specific ajunurilor, deschiderea cerului (şi implicit aflarea ursitei), a fost pus şi el sub patronajul divinităţii creştine („se deschide cerul şi îngerul păzitor îi spune celui de însurat încotro va fi norocul“), deşi cea mai mare parte a practicilor premaritale de aflare a ursitului se desfăşoară pe ascuns, pe furate, „manipulând“ elementele sacralităţii creştine (furtul busuiocului de la găleata cu agheasmă, trecerea preotului peste pragul ce ascunde obiectele magice etc.).
Tradiţii:
Această zi se serbează cu post. Cine posteşte în ajunul Bobotezei are noroc. Cine spre ziua de Bobotează stă de priveghiu noaptea vede cerurile deschizându-se şi orice ar cere i se dă de Dumnezeu. Spun că un ţigan, aflând şi el de una ca aceasta, a privegheat şi el. Când s-a deschis cerul, ţiganul a băgat capul pe fereastră şi a zis: „Doamne, dă-mi şi mie un cap mare!“ El credea, biet, că numai atunci poate fi şi el ştiutor ori să ajungă om cu vază în lume, când ar avea cap mare. Dumnezeu i-a ascultat cererea şi a făcut capul ţiganului cât o baniţă de mare. Când să-şi tragă capul înăuntru, hâţ în sus, hâţ în jos, nu-i mai încăpea capul. Atunci şi-a venit în fire ţiganul şi a cerut de la Dumnezeu să-i micşoreze capul iarăşi cum a fost. Noroc că nu se închisese cerul şi Dumnezeu i-a ascultat cererea şi de astă dată; căci de mai întârzia şi apuca să se închidă cerurile, ţiganul rămânea cu capul cum a avut nesocotinţa să ceară la început. În ajunul Bobotezei e rău de moarte dacă aperi pe popă de câni. În noaptea Bobotezei ouăle de corb plesnesc sub puterea gerului şi puii de corb întind aripile şi zboară.
Obiceiuri:
Colindatul cu Kiraleisa: Copiii, care umblă cu preotul din casă în casă în seara Botezului Domnului, au datină de a ura celor din casă cu următoarele versuri:
Ciura-leşa,
Marga-reşa,
Sită rară
Ieşi afară!
Sită deasă
Intră-n casă!
Oi lânoase,
Vaci lăptoase,
Spic de grâu
Până-n brâu,
Secara
Cât scara,
Spicul
Cât voinicul!
În ajunul sau în ziua de 6 ianuarie, mici grupuri de băieţi intrau în curţile oamenilor şi înconjurau casele, grajdurile, ocoalele de animale, holdele, sunând din clopoţei, tălăngi, fiare vechi, rostind în cor versurile:
Chiraleisa,
Spic de grâu
Până-n brâu,
Roade bune,
Mană-n grâne!
Colindătorii purtau la căciuli busuioc, brad, vâsc, cercei de tulpină de salcie.
Pentru bunul mers al vieţii şi al treburilor:
În ajun fetele mari postesc şi ajunează, ca să le dea Dumnezeu bărbaţi buni şi cuminţi. În seara de Bobotează femeile fac piftie, ca să le fie tot anul faţa fragedă ca piftia. Unii îndătinează în ajunul Crăciunului şi al Bobotezei de a lega pomii, crezând că vor rodi peste an. La ajunul Bobotezei se pun pe masă, sub faţă, puţine tărâţe, care apoi se dau vacilor de mâncat, ca ele să aibă mană. În ziua de ajunul Bobotezei să pui grăunţe multe de păpuşoi sub salteaua sau lăicerul patului unde va sta popa, dacă voieşti să-ţi crească paserile mulţi pui. Gospodina pune
vreo câteva grăunţe de păpuşoi sub aşternutul şi în locul unde are să şază preotul, anume ca să şază cloştile vara, precum şi pentru aceea ca, dându-le mai pe urmă la cloşti, să nu înăduşe puii. Femeile fac câte o turtă de pâine, în care bagă păr de animale, cu cuvânt de-a spori pe viitor. Când vine preotul să boteze, i-o dă împreună cu un fuior de cânepă. Se pregăteşte un fuior de cânepă, spre a se pune pe cruce, când a veni preotul cu iordanul; acel fuior înseamnă barba lui Hristos. Fuior de la crucea popei la Bobotează îi bun de pus la pânza volocului sau a mrejei, ca să tragă peştele, cum trag băieţii după popă.
(Olteanu, Antoaneta – CALENDARELE POPORULUI ROMÂN)