Ajunul Sfântului Andrei
Articol din categoria: Tradiţii şi obiceiuri Miercuri 22 Oct 2008Alte denumiri: Noaptea strigoilor
Unul dintre cele mai mari ajunuri ale calendarului popular, ajunul Sf. Andrei este momentul în care se dezlănţuie forţele malefice, duşmanii tradiţionali ai ţăranului. Fie că sunt oameni (strigoii vii sau cei morţi), fie că sunt animale (lupii), ei găsesc ecou în tulburările atmosferice ale anotimpului care şi-a intrat deja în atribuţii. Frământările viscolului şi şuierăturile crivăţului au fost asociate adesea cu sufletele neliniştite ale morţilor necuraţi, care acum capătă putere şi acţionează nestingheriţi pe pământ (a se vedea în acest sens corespondentul occidental al sărbătorii populare a Zilei Tuturor Sfinţilor, în ajunul zilei de 2 noiembrie). Intensiunea magică a nopţii este subliniată şi de pogorârea pe pământ a sfinţilor-patroni ai lupilor (Sf. Petru sau Sf. Andrei), care le menesc acestora prada pentru anul ce vine. Ca şi ajunul Sf. Vasile sau al Sf. Gheorghe, este unul din momentele propice desfăşurării de practici magice cu caracter oracular.
Tradiţii:
Despre Sf. Andrei se spune că ar fi fost stăpânul fiarelor sălbatice şi în noaptea zilei de sărbătoare le dă voie a umbla pe la toate răspântiile şi pe toate drumurile, cu soroc a mânca vitele celor ce n-au păzit sărbătoarea. Sf. Andrei e sărbătoarea lupilor. În acea noapte ia lupoaica pui şi fată în noaptea de Sf. Gheorghe. Toate animalele vorbesc în noaptea de Sf. Andrei. Oamenii care ascultă cum vorbesc animalele în noaptea de Sf. Andrei, aceia mor. În seara de Sf. Andrei copiii din flori se fac strigoi. Strigoaicele încep a umbla de Sfântul Andrei şi se risipesc la Sfântul Gheorghe, iar de atunci nu mai au putere, căci încep a creşte florile, busuiocul, adică mana lui Dumnezeu (Ion Creangă). În noaptea către Sf. Andrei ies strigoii. Strigoii sau strigoaicele sunt duhuri de bărbaţi sau de femei moarte, care în această noapte se întruchipează aievea din morminte. Tot strigoi se mai cheamă şi unii bărbaţi sau femei vii, care au coadă şi care în această noapte îşi părăsesc culcuşurile lor, fără ca să aibă vreo ştiinţă despre aceasta, şi umblă pe afară. Pentru a se apăra, se ascund coasele şi limbile de meliţă, se fac cruci cu usturoi pe la uşi, ferestre, se întorc cu gura în jos toate vasele. Dacă strigoii nu găsesc nici un loc pe unde să intre în casă, caută să-i cheme afară pe cei dinăuntru. Strigoiul vine şi strigă la fereastră: „Ai mâncat usturoi?“ Dacă omul răspunde, îl muţeşte, iar dacă tace, se îndepărtează. Cică odată, într-o noapte spre Sfântu Andrii, au prins strigoii un om în câmp şi l-au luat cu ei la un hotar ca să se bată. I-o dat în mâni o limbă de meliţoi şi l-o-nvăţat cum să zică când o da. Dar omul, în loc să zică cum l-o-nvăţat ei, zicea: „rănesc, ologesc, şchiopez, chiorăsc“. Şi pe care cum îl pălea, îl rănea, şchiopa, chiora. S-o bătut aşa pân’ la cântatul cocoşilor, apoi o fugit strigoii şi omu o venit acasă.
Obiceiuri:
Bocetul Andreiului este un obicei care atestă suprapunerea sărbătorii creştine a apostolului Andrei peste Anul Nou dacic. Fetele, după confecţionarea unei păpuşi din cârpe, numite Andrei, substitut al anului vechi, şi aşezarea ei pe laviţă, o jeleau ca pe un mort. Sf. Andrei se ţine de femei, strângându-se mai multe la un loc, şi fac covaşă, adică făină de păpuşoi muiată cu apă caldă, apoi o fierb şi mănâncă. Fac un fel de azimă, pe care o coc în vatră, care are deasupra nişte semne făcute cu lingura; după ce s-a copt, o mănâncă cu toţii din casă, întingând într-o strachină cu usturoi pisat, amestecat cu apă şi sare, în care înting toţi.
(Olteanu, Antoaneta – CALENDARELE POPORULUI ROMÂN)