Arătarea sau Botezul Domnului
Articol din categoria: Tradiţii şi obiceiuri Miercuri 22 Oct 2008Alte denumiri: Iordanul, Boboteaza, Botează, Botez, Apă-botează, Chiraleisa
A doua din ciclul celor trei zile de mare sărbătoare ale noului an, Boboteaza este în primul rând o sărbătoare creştină, dar care iese în evidenţă numai prin referirea constantă la păgânismul perioadei din care face parte. Reprezintă şi ea momentul încheierii sărbătorilor de iarnă (aici poate fi încadrată şi petrecerea rituală a Iordanului), mai bine zis, lustraţia prin apă, purificarea generală ce urmează în urma alungării tuturor forţelor ostile, malefice, care şi-au făcut de cap în perioada sărbătorilor de iarnă. De aceea, se spune, acesta este momentul când dispar de pe faţa pământului (temporar, evident), diavolii, strigoii, asociaţi uneori cu dezlănţuirile furtunoase ale viscolelor iernii, marcând o trecere timidă către celălalt anotimp. Îşi fac simţită prezenţa binefăcătoare lupii (care numai până la Bobotează pot să facă rău oamenilor), apărând de astă dată ca instrumente punitive divine, îndreptate împotriva demonilor sau a oamenilor. Într-un fel, putem spune că intrăm neoficial în noul sezon al Lupului, a cărui prezenţă se va face în curând simţită din ce în ce mai pregnant, în timpul Filipilor de iarnă. Valenţele purificatoare ale apei sfinţite în această zi se extind şi asupra gospodăriei: apa de râu, agheasma etc. poate alunga moroii, puricii, şerpii, lupii, bolile, dar poate stimula recoltele. În această zi, ca şi în celelalte sărbători mari ale calendarului popular, sunt concentrate la scară mică toate aspectele semnificative ale vieţii ţăranului, în care cuvintele-cheie erau a stimula şi a proteja. Iordănitul reprezintă varianta instituţionalizată a acestor practici de propiţiere, care nu se limitează doar la un simplu colind adresat celor ce poartă numele sfântului, ci tututor membrilor comunităţii, care primesc astfel partea cuvenită de protecţie sau de binecuvântare.
Un alt aspect important al acestei sărbători, bazat pe aceeaşi imagine, de hotar, graniţă temporală între două anotimpuri (a se vedea, din nou, momentul intitulat „deschiderea cerurilor“), este susţinut de numeroase credinţe populare din domeniul meteorologiei: previziunile se bazează tocmai pe existenţa acestui moment de cotitură, pe întoarcerea către anotimpul călduros. În acest sens trebuie interpretat şi obiceiul Ardeasca – parte componentă a unor ritualuri magice de „susţinere“ a soarelui pe drumul spre vară (aşa cum se regăsesc, în număr mult mai mare, în ceremonialul Lăsatului de Sec).
Tradiţii:
Se trag focuri de puşcă şi de pistoale, la biserică, când ies preoţii cu crucea spre a face agheasmă, zicând că picioarele Mântuitorului au fost pe acea lespede ce se află în apa Iordanului, pe care era făcut zapisul de greşeala lui Adam. Şi când a călcat Mântuitorul pe ea, a pocnit şi a huit, cum huiesc puştile acum la noi. Diavolii, când s-a botezat Domnul Christos, au venit câtă frunză şi iarbă, trăsnind şi pocnind pe apa Iordanului, că se auzea cine ştie de unde huitul, să nu lese să se boteze Dumnezeu. Dar Dumnezeu a poruncit la preoţi să citească şi să sfinţească apa, şi când au început oamenii a împuşca şi-a striga Chiraleisa, gheaţa s-a rupt sub diavoli şi cu toţii au căzut în apă şi s-au înecat; de aceea amu nu sunt aşa de mulţi, s-a curăţit lumea de dânşii. Pe cei cari au mai rămas îi omoară Sf. Ilie cu tunul, dar ei la om n-au ce căta. Strigoii numai până la Bobotează umblă. Atunci când preotul strigă chiraleisa!, toate răutăţile: lupi, strigoi, draci, toate pier şi e anul curat iar până la Sfântul Andrei (Ion Creangă). Se crede că lupii dau asupra oamenilor numai până la Bobotează, de atunci însă încep să nu mai fie periculoşi pentru oameni. Din momentul când au sfinţit preoţii apa, toate apele, atât cele curgătoare, cât şi cele stătătoare, atât izvoarele cât şi fântânile rămân sfinţite, după unii, în decurs de două săptămâni, după alţii, chiar şase săptămâni. Deci ori din ce apă curgătoare vei lua apă în ziua de Bobotează, o poţi folosi peste tot anul ca agheasmă, căci în această zi toate apele sunt sfinţite. La Bobotează, când moaie preotul crucea în apă, toţi dracii ies din ape şi rătăcesc pe câmp până ce trece sfinţirea apelor. Şi nimeni nu-i vede, afară de lupi, care se iau după dânşii şi, unde-i ajung, acolo le şi varsă maţele. Din cauza aceasta nu e bine să se lase în ziua de Bobotează cămăşi şi mai ales rufe întinse pe gard, căci se crede că, atunci când se împuşcă, în decursul sfinţirii, din puşti, precum şi când strigă oamenii după sfinţirea apei chiraleisa, atunci Ucigă-l-Crucea fuge şi se ascunde sub dânsele. Când se strigă Chiraleisa, îndată omul capătă putere, se simţeşte că e mai tare, mai cu curaj. Atunci toate necurăţeniile, toate boalele, toate fiarele, câte sunt stricăcioase omului, lupi etc. se împrăştie, se depărtează, fug fiecare la locaşurile lor prin pădure, şi tot anul e curat, până iarăşi la Sf. Andrei, când ies ele şi ţin până la Crăciun mai tare. De Crăciun le alungă băieţii cu colindele şi cu uratul, cu pocnetele de bice, iar de Bobotează se duc cu totul. Mai înainte vreme, când se muia crucile, Botezul Domnului se făcea copcă pe gârlă, ca şi azi, şi mergea Vodă cu alai la marginea Dâmboviţei, cum merge şi astăzi. După ce muia crucea, o lăsa în gârlă şi doi sau mai mulţi oameni se aruncau după dânsa. Cine o prindea, acela căpăta bacşiş bun de la Vodă. Astăzi nu se mai aruncă nimeni în apă după cruce. Cei ce se aruncau erau din cei bolnăvicioşi, cari tot piroteau pe picioare. După ce se aruncau, se faceau sănătoşi tun. După Bobotează nu se spală cămăşile două săptămâni, pentru că apele-s sfinţite.
Obiceiuri:
Iordănitul – colindul cu Iordanul. Încă din seara de 6 spre 7 ianuarie se strâng mai mulţi inşi la o cârciumă şi acolo mănâncă şi petrec seara. Unul din tineri, şi anume capul, care pe alocuri poartă numele de popă, duce căldăruşa cu agheasmă, în care-şi strâng banii, iar ajutoarele căpeteniei poartă unul pămătuful sau motocolul de busuioc cu care iordănesc pe oameni, şi un altul – mai mulţi chiar, dacă satul e mare – poartă o ţepuşă de lemn, pe care au a strânge carne. Astfel umblă ei apoi noaptea sau dimineaţa prin sate cântând Iordanul, adică acelaşi cuvinte pe care le cântă şi preotul în ajunul Bobotezei. Intrând în casă, iordănitorii iordănesc, adică stropesc, mai întâi pe toţi membrii familiei, cu apă sfinţită pe cap, iar după aceea, luându-i pe toţi de-a rândul în braţe, îi ridică în sus de trei ori. În unele locuri stăpânul casei, dacă se simte puternic, cere căpeteniei să i se aducă un iordănitor a se lupta cu el. Luptându-te cu iordănitorii te întăreşti, dobândeşti putere, căci luptătorul iordănitor în timpul luptei este ajutat de Sf. Ioan şi acesta dă în urmă putere şi celui care s-a luptat cu iordănitorii. Pe Ioni şi Ioane, dacă-i prind iordănitorii, îi duc cu puterea la gârlă sau la fântână ca să-i scalde, şi nu-i iartă decât în cazul când le dăruiesc ceva. În alte părţi se adună în această zi băieţii şi fetele anume la fântâni, unde se udă apoi unii pe alţii cu apă, zicând că se iordănesc, sau toarnă cu ciutura apă în cap celor care vin la fântână după apă.
Încurcarea cailor: De la biserică, alegându-se ce mai buni cai, ies la marginea satului şi se iau la întrecere. În felul acesta îşi cunosc şi caii de fugaci sau leneşi (Muşlea-Bârlea, p. 344). F În Mehedinţi, de Bobotează odinioară se „încurau“ caii. Câţiva tineri călare, având în mână un steag, mergeau pe la casele oamenilor, botezând steagul cu apa din fântână. După ce stropesc casa cu apă şi aruncă tămâie pe acoperiş, rostesc o urare de belşug şi prosperitate: Cum aruncăm apa, Aşa să fie holda bogată. În Mehedinţi, sătenii vin călare la preot, care, după ce sfinţeşte apa din fântână, botează cu busuiocul atât oamenii, cât şi caii, frumos împodobiţi. Se face apoi o paradă prin tot satul. Noaptea copiii merg cu iordănitul, trecând din casă-n casă, cu găleţi de apă şi busuioc, pentru a stropi gazda, care-i răsplăteşte cu monezi aruncate în găleată. Copiii cântă:
În Iordan, botezându-te
Domnul, cu crucea lui cea sfântă,
La anul să fie
An mai bogat,
Mult mai curat.
În acea noapte sătenii scot mesele în curte, unde mănâncă, joacă şi chiuie în jurul mesei ori în jurul fântânii.
Ardeasca: În unele părţi ale Bucovinei era mai înainte datină ca tineretul să ia, după ce s-a sfinţit apa la Iordan, câte un tăciune aprins din focul ce a fost făcut pentru aprinderea săcaluşelor şi să se întoarcă cu tăciunii aceştia într-un loc mai deschis şi acolo, punând iarăşi tăciunii la un loc, şi mai punând încă paie şi frunze uscate peste dânşii, făceau un foc mare. După aceasta, înconjurându-l din toate părţile, prindeau a juca în jurul lui. Iar când focul prindea a se potoli, atunci începea care dincotro a sări peste dânsul. Facerea focului acestuia, precum şi jocul dimprejurul lui se numeau Ardeasca.
Pentru bunul mers al vieţii şi al treburilor:
Pentru ca să nu te prindă frigurile, durerile de cap, de piept şi de stomac, e bine ca la Bobotează, când se afundă steagul în râu, să te speli în acel moment cu apă de râu, căci tot anul eşti sănătos. Oamenii merg la fântână şi-şi toarnă apă pe cap, ceea ce se numeşte iordăneală, ca să fie apăraţi de friguri şi alte boale. Se scaldă femei şi bărbaţi în burduf (copcă), crezând că nu-i vor mai prinde frigurile peste an. În ziua de Bobotează să botezi cu agheasmă sămânţa ce trebuie să o semeni. Femeile fac o turtă de cenuşă frământată cu agheasmă şi o păstrează pentru tot anul, spre a sfinţi cu ea vasele care s-ar întâmpla să se spurce în cursul anului. În ziua de Bobotează, unii oameni iau grâu fiert şi-l aruncă în pod, zicând: „Să dea Dumnezeu să crească grâul aşa de mare ca până în pod“. Când vine popa cu căldăruşa la Bobotează, să faci două pâini, una mai mare şi alta mai mică, şi să le bagi în ţest. După ce s-au copt, pe a mai mică o opreşti, ca s-o dai la vite, s-o mănânce, iar pe a mare s-o dai popii. În ziua de Bobotează, la vale sau la râu, împrăştie popa cu busuiocul peţitorii în toate părţile. De aici înainte se încep apoi peţitele, adică merg feciorii pe la fete să le vadă şi să le ceară în căsătorie. Cine la Bobotează îşi vâră puşca în apă, va trage mult vânat la ea.
(Olteanu, Antoaneta – CALENDARELE POPORULUI ROMÂN)