Îngroparea Crăciunului
Articol din categoria: Tradiţii şi obiceiuri Miercuri 22 Oct 2008Obiceiul „îngropării Craciunului“ – de fapt, a anului vechi – are o vechime considerabilă, fiind unul dintre cele mai arhaice elemente surprinse de calendarul popular. Moartea, îngroparea şi renaşterea divinităţii întru bunăstarea naturii, a câmpurilor, oamenilor etc. mai poate fi întâlnită, pe lângă elementul central al calendarului creştin (Învierea Domnului), în obiceiul Caloianului.
Obiceiuri:
Pe o scară de dimensiuni mai mici se întindea o cuvertură, pe care se aşeza apoi un fecior, „care făcea pe Crăciunul mort“. Corpul „mortului“ se acoperea pentru a nu fi văzut de ceilalţi asistenţi la înmormântare. Feciorul cel mai bun de gură şi mai înalt se masca în popă (…). În timp ce targa mortuară era purtată pe umăr de către şase feciori, unii participanţi boceau, iar lăutarii cântau ca la înmormântare:
Măi, Crăciune, măi, bătrâne,
Astăzi te-ngropăm pe tine.
Haideţi toţi, cu mic cu mare,
Să ducem Crăciunu-n vale
Şi să-l băgăm în produc,
Pe el să punem butuc.
O, Crăciune, o, bătrâne,
Du-te de la noi cu bine;
Meri pe apa Sâmbetii
Şi-napoi nu mai veni,
C-a veni altu Crăciun
Şi-a fi ca tine mai bun
(Olteanu, Antoaneta – CALENDARELE POPORULUI ROMÂN)