Îngropatul Anului Vechi şi Naşterea Anului Nou; Ajunul Sfântului Vasile
Articol din categoria: Tradiţii şi obiceiuri Miercuri 22 Oct 2008În momentul mutării sărbătorii Anului Nou de la 25 decembrie la 1 ianuarie, practicile rituale de sfârşit şi de început de an, uneori ceremonialul îngropării Anului Vechi au fost transmise zilei de 31 decembrie. Ele au prins, cu atât mai mult cu cât la 1 ianuarie era oricum celebrat un sfânt important, care dispunea deja de o sărbătoare consistentă. Astfel, ajunul Sf. Vasile, ajunul Anului Nou este marcat de numeroase practici cu caracter oracular – premarital, agricol, meteorologic ş.a. –, culminând cu cele de a doua zi, puse sub semnul magiei „primei zile“ a anului. Fără a avea amploarea practicilor din Ajun, Pluguşorul, Plugul cel Mare continuă, cu o doză mai mare de spectaculos, actele magice de propiţiere ale viitoarei recolte.
Tradiţii:
În noaptea de Anu Nou sunt multe obiceiuri, de ce e începutul anului; e altceva decât ce-o fost. Vezi, de iei bine sama, începutu nu-i ca sfârşitu; începutu schimbă ce-a fost şi alte mode încep, alte rosturi (Bernea, 1997, p. 181). F Spre Anul Nou se deschide cerul de trei ori, repede, una după alta, iar înăuntru se vede o lumină foarte mare şi Dumnezeu stând la o masă cu sfinţii şi uitându-se la noi. Alţii zic că se văd mese cu lumânări şi sfinţi stând împrejur. Alţii iarăşi zic că numai Dumnezeu cu Sf. Neculai stă la masă. Cerul deschizându-se îl vede numai acela care e tare bun la Dumnezeu. Mulţi spun că ei au văzut pe când erau copii de şapte ani. În ziua de astăzi nu se mai deschide cerul, căci sunt oamenii păcătoşi şi se pun toţi să se uite, şi Dumnezeu nu vrea, dar de demult, pe când erau oamenii buni, cerul se deschidea de trei ori pe an: de Sf. Vasile, de Bobotează şi de Paşti. Legendele spun că Sf. Ioan vedea adesea cum se deschidea cerul şi pe Dumnezeu ţinând în mână tunul (tunetul), aşa, ca un bici împodobit cu flori. Cu puşca aceea, Dumnezeu, în tot anul spre Anul Nou, blagosloveşte lumea, şi ce picură din puşcă, aceea avem. El scrie, notează în care ţară are să fie recolte, în care nu, care om va muri, cine se va naşte, ce are să se întâmple etc. Spre anul Nou, când se deschide cerul, toate apele se prefac în vin. În noaptea de Sf. Vasile cică vorbesc vitele şi cine stă de pândă aproape de dânsele le aude când vorbesc, precum şi ce vorbesc, fără însă ca să fie văzut de dânsele. Odată un om se sfătui cu femeia ca el să steie de pândă în ieslea boilor, ca să audă ce vor vorbi ei în noaptea de Sf. Vasile. Zise femeii ca ea să deie boii după gard, să nu-l vadă când se va vârî el în iesle, apoi ea să aducă fân, să puie în iesle peste dânsul până ce va încărca-o bine, apoi să lege boii la iesle şi ea să se ducă-n casă. După aceasta ieşiră din casă şi aşa făcură. Femeia, după ce-ndosi boii, bărbatu-său se culcă în iesle şi stătu acolo. Ea umplu ieslea de fân, legă boii la iesle şi veni în casă, lăsând pe om ca să audă ce vor vorbi boii lor. Boii mâncară ce mâncară. De la o vreme unul se culcă, iar celălalt stătea şi ruguma. Omul sta culcat în iesle să asculte şi asculta. Dar boul cel culcat atunci zise cătră tovarăşul său:
– Da culcă-te şi te odihneşte, că mâine o să ducem pe stăpân la groapă.
Omul, auzind aşa, se sculă repede din iesle, veni în casă şi zise femeii:
– Du-te degrabă la popa de-l cheamă să mă spovedească, grijască…, că eu am să mor, fiindcă aşa au grăit boii noştri când eram eu în iesle.
Femeia îi răspunse:
– Da lasă, bărbate, nu te potrivi, că n-a mai fi aşa.
– Ba du-te fuga la popa şi-i spune să vie, că eu am să mor.
În sfârşit, femeia se duse la popă şi-l chemă. Iar după ce preotul îi dete împărtăşania, omul muri. Şi a doua zi l-au dus boii la groapă, după cum au sfătuit.
Obiceiuri:
Băieţii cei mici fac, doi-trei, un pluguleţ de lemn, întocmai după forma celui mare. Coarnele i le împodobesc cu ciucuri şi cu cănuri de diferite feţe, atârnând în el un clopoţel. Ei umblă trei câte trei, din casă în casă, urând an mănos. Unul din copii, numit plugar, poartă pluguleţul. Altul, numit mânător, trozneşte biciul, iar celălalt, numit iapă, poartă traista unde se pun bornacii sau covrigii ce-i capătă câteşitrei plugarii. În ajunul Anului Nou, adică în ziua dinainte de ziua Sfântului Vasile, cam pe la ora unu după amiază, copiii umblă cu pluguşorul sau pluguleţul, în cete de câte doi-trei şi mai mulţi. Unul din ei are un clopot împodobit, în unele localităţi, cu flori de târg, ori cu busuioc, şi înfăşurat într-o basma. Acela sună clopotul la fereastra casei, zicând din gură plugul, care nu este altceva decât o poezie prin care se urează gazdei sănătate în acel an, rod la ţărinele lui şi câte de-alte astea, iar ceilalţi au bice şi trosnesc, când cel ce urează la fereastră zice cuvintele: „Mânaţi măi, hăi, hăi!“ Copiii cu pluguleţul umblă până pe la ceasurile 3-4, când încep a umbla flăcăii cu plugul cel mare (…). Aceştia pun la un plug patru sau şase cai ori boi, doi inşi încalecă, unul îi duce de căpăstru, unul ţine de coarnele plugului, un altul are o traistă cu grăunţe şi toţi ceilalţi trosnesc cu bicele. Trag cu plugul o brazdă pe dinaintea casei şi seamănă din traistă grăunţe; unul urează şi ceilalţi trosnesc. Cu plugul se umblă numai până se înserează bine, apoi, în unele localităţi, după ce se înserează, încep a umbla iarăşi flăcăii cu colindul, ca şi în seara de ajunul Crăciunului. După miezul nopţii umblă copiii cu colindul până în zorile zilei de Anul Nou (Ion Creangă). Cel ce umblă cu pluguleţul are o ramură cu două crăcuţe, în chipul coarnelor de la plug, între crăcuţe atârnă un clopoţel de acioaie şi deasupra are o batistă. El intră în casă şi zice:
Ziua de azi cu bine
Şi-a de mâine cu sănătate
Şi la vară bucate,
La mulţi ani!
Cel care trăsneşte afară cu biciul zice:
Hăis, hăis,
Pluguleţul cu doisprezece boi,
În coadă codălbei,
În frunte străinei.
Câte şindrili pe casă,
Atâţia galbeni la masă;
Câte pietre la fântână,
Atâtea oale cu smântână;
Câte pietre pe prund,
Atâtea oale cu unt.
Hăis, hăis, pluguleţul cu doisprezece boi!
Alţii cred că dacă nu le urează nimeni în seara spre Anul Nou şi nu-i seamănă în ziua de Anul Nou, nu vor ajunge până la anul. Când primeşte cineva capra la Sf. Vasile, nu se apropie îngerul cincizeci de zile de acea casă. De cel ce s-a făcut brezaie nu se apropie îngerul timp de patruzeci de zile.
Pentru bunul mers al vieţii şi al treburilor:
Spre Anul Nou să laşi porţile deschise, ca să intre norocul. Spre ziua de Anul Nou nu-i bine să stingi focul, nici luminarea, nici să adormi cu uşile închise, ca să poată intra norocul şi, chiar de-i dormi, aflând lumină şi foc, să nu nădăiască că tu dormi. În seara de Anul Nou, mai fiecare june din Bucureşti pune la căpătâi, când se culcă, o unealtă din meşteşugul său: croitorii, câte un ac, năprăstov, aţă; cizmarii, sula, calapod ori altceva; şcolarii, cartea, condei şi alte asemenea lucruri. Se crede că, aşa făcând, junele îşi visează ursita. Fetele fac ca şi flăcăii, punând câte un lucru făcut de ele sub căpătâi. Fata care va lua busuioc de la clopotul urătorilor în ajunul Sf. Vasile, seara, şi dacă se va spăla cu el, va fi dragă la flăcăi. Se aruncă boabe de cânepă în foc, pentru ca să crească coada fetelor. Cei ce doresc ca peste an să afle cuiburi de paseri şi să prindă cu uşurinţă pui de paseri trebuie să postească în ziua de ajun (al Anului).
(Olteanu, Antoaneta – CALENDARELE POPORULUI ROMÂN)