Sfânta Mare Muceniţă Varvara
Articol din categoria: Tradiţii şi obiceiuri Miercuri 22 Oct 2008Alte denumiri: Bubatul, Zilele Bubatului, Sărbătoarea bubelor (3-6 decembrie); Sărbătoarea Vărsatului, Borboasele; Vârvara, Varvara, Barbura; Savele
Începe ciclul de sărbători trinitare consacrate vărsatului (4-6 decembrie), una dintre bolile cele mai de temut în mediul ţărănesc. Sf. Varvara – una dintre puţinele sfinte cu numeroase atribuţii de protector – îi apără atât pe copii, pe mamele lor, pe tinerele fete, dar şi pe mineri. Fiind o suprapunere târzie peste duhul vărsatului, împlinirea aspiraţiilor oamenilor se putea face numai prin plata rituală, sub formă de ofrandă, ce trebuia oferită în ziua sărbătorii.
Tradiţii:
Varvara a fost o femeie bună, care s-a făcut sfântă după moarte. Sf. Varvara – zâna minerilor. Un miner, când moare, primul lucru pe care-l aminteşte urmaşilor este cinstirea acestei sărbători. În ziua aceasta nu intră nimeni în mină, e veselie mare. Varvarei îi plac petrecerile, glumele şi cântecul. Un blestem o ţine închisă în cărbune şi numai o zi pe an răsuflă şi se bucură şi ea. Una din cele trei stele care stau lângă lună se zice că-i Sf. Varvara. Cu tovarăşele sale, Sf. Varvara păzeşte lumea de Antihârţ, care caută s-o mănânce, pricinuind astfel întunericimile. Aceste stele îi ajută lunii să meargă pe cer. Varvara e sora sfântului Nicolae. Sf. Varvara şi Sf. Sava sunt părinţii sfântului Nicolae. Sf. Neculai a voit să plece la drum. Auzind Varvara, a plecat şi ea şi i-a ieşit înaintea lui, fiindcă era bătrân. Varvara e ţinută numai de femei, căci ele zic că e ziua lor. Varvara umblă cu paharul de moarte. Zilele Bubatului sunt Sf. Sava, Varvara şi Sf. Nicolae. Două sfinte umblă cu vărsatul din sat în sat, din casă în casă, şi celor care n-au ţinut această sărbătoare le-au bolnăvit copiii de vărsat. Varvara se ţine cu mare sfinţenie, nepunându-se mâna pe nimic. Sf. Barbură e cu bubele. Cine lucrează în ziua aceasta nu se mai curăţă de ele tot anul, mai cu seamă de cele dulci. Dis-de-dimineaţă, pe nespălate şi negustate, fac pe faţă semnul crucii cu miere de stup toţi ai casei. Cine mănâncă fasole şi munceşte în această zi bubează. Femeile care au copii fac două turte în acea zi şi una se pune la streaşina casei. Se spune că Vărsatul, când trece pe lângă acea casă, se abate, mănâncă din turtă, bea apă şi apoi pleacă înainte, la altă casă. O femeie s-a sculat până la ziuă, a spălat, a tors un fus, apoi, adormind, a visat cum a venit la dânsa o altă femeie şi i-a vorbit aşa: „Vrednică fuseşi tu, spălaşi, torseşi, dar nu te gândiseşi să faci o turtă cu cruce, s-o dai pentru zilele Bubatului, că ţi-oi găsi copiii morţi!“ Şi, sculându-se, şi-a găsit pe cei doi copii morţi. La Barbura e credinţa că dacă vine cineva în casă şi n-are gând bun, îţi merge rău la vite, paseri, îţi mor copiii etc. Venit vecinul în casă, dacă are gând rău şi se scoală de pe scaun, în vară nu mai clocesc găinile sau alte paseri. Puii nu se mai pot scoate. Dacă intră în casă femeie mai întâi de dimineaţă, e rău pentru acea casă.
Obiceiuri:
Fac o turtă de făină şi o dă crudă unui om bătrân, ca el s-o coacă. E bine să se împărţească miere.
Pentru bunul mers al vieţii şi al treburilor:
E pentru ajutor la naşteri, la boale, precum şi pentru ajutor de năpaste, te scoate de la orice. Fetele o ţin ca să se mărite. Se ţine spre a trăi mult. În Zilele Bubatului fac turte în toate dimineţile, zicând: „când va veni bubatul are să fie bun ca mierea şi dulce ca pâinea“. Mamele obişnuiesc să-şi îmbărbureze copiii, ungându-i pe faţă cu miere, cu apă în care s-a topit zahăr etc., ca să fie feriţi copiii de vărsat (sau de friguri), sau, dacă s-au îmbolnăvit, boala să fie dulce ca mierea, ca zahărul ş.a.m.d. În apa cu care se spală copiii s-a spălat în prealabil o icoană, pentru ca faţa copiilor să fie curată ca icoana. În unele părţi se fac turtele Barburii – turte cu nucă, unse cu miere. Una se dă de pomană la copii, cealaltă se pune în streaşina casei. Lângă casă se mai pune o cofă cu apă, în credinţa că, atunci când va trece vărsatul, să mănânce din turta pusă la streaşină, să bea apă din cofă şi să plece mai departe, la altă casă. Îmbărburarea constă în a înmuia un pai în miere şi a face cruce copilului în frunte, pe obraji, pe barbă, pe piept, pe braţ etc., zicând: „Cruce, să iasă vărsatul dulce!“. Sf. Varvara curmă chinurile grele ale morţii. Sfânta Varvara blestemă pe cine nu o serbează şi în trei zile moare. Sf. Varvara se ţine pentru furtuni.
(Olteanu, Antoaneta – CALENDARELE POPORULUI ROMÂN)