Sfântul Andrei, Apostolul românilor
Articol din categoria: Tradiţii şi obiceiuri Miercuri 22 Oct 2008Alte denumiri: Sfântul Andrei, Sântandrei, Moş Andrei, Andrei-de-iarnă, Indrea; Ziua Lupului, Gădineţul Şchiop – Ieşirea Filipilor de Toamnă
În calitate de început (după unele presupoziţii, acum am avea de-a face cu Anul Nou dacic, în felul acesta explicându-se această concentrare de sacralitate), este firesc să întâlnim credinţele care ne spun că această zi poate fi considerată începutul iernii (Sf. Andrei e „cap de iarnă“, chiar dacă de la Sf. Dumitru sau Ovedenie întâlnim frecvent aceleaşi constatări). Pe lângă practicile magice apotropaice ce vizează paza contra lupilor (ce continuă prescripţiile din ajun), un număr mare de credinţe susţine interdicţiile de lucru în această zi, pedeapsa cea mai frecventă fiind boala rituală, care izbucneşte la dată fixă (Ignat) sau care durează un an de zile.
Tradiţii:
Se mai zice şi Andrei Pescarul, pentru că, după cuvântul lui, nişte oameni care se necăjeau cu pescuitul au tras cu voloacele şi au prins peşte mult. Pe sfântu Andrei cică l-o găsit o femeie pe o apă, unde a fost dat de mă-sa într-o albiuţă. Femeia aceea, luându-l şi crescându-l mare, l-o pus să-i păzească păpuşoii din grădină. Andrii s-o culcat acolo, în păpuşoi. Sărind tată-său în grădină să vadă păpuşoii, Andrei o luat puşca şi l-o împuşcat; pe urmă s-o dus la un popă să se spovăduiască pentru ca să-şi ispăşească pacatele. Popa i-o zis că e bun de dat în foc. Atunci Andrei o luat ciomagu, i-o dat popei una în cap şi l-o omorât. Apoi s-o dus la alt popă şi tot aşa o făcut. Pe urmă s-o dus la un călugăr. Călugăru i-o zis să vie după dânsu şi l-o dus la o groapă de fântână fără apă, l-o dat într-însa şi l-o încuiet, iar cheia o aruncat-o într-un râmnic. O trecut o sută de ani de atuncea. La o sută de ani, nişte pescari, prinzând un peşte din acel râmnic, i-o dat şi călugărului un peşte. El, luând peştele şi spintecându-l, ca să-l facă mâncare, o găsit într-însul cheia de la fântâna unde era închis Andrei. Aducându-şi aminte de dânsul, o luat cheia şi s-o dus să-i deie drumul. Când colo, Andrei era încă viu. Călugăru l-o scos de acolo şi i-o pus în spate o pereche de desagi mari cu bolovani, i-o mai dat zece oi: cinci negre şi cinci albe, şi l-o trimes să le pască, zicându-i: „Când s-or face oile cele negre albe şi cele albe negre, numai atunci ţi-i ispăşi tu pacatele“. El s-o dus cu desagii în spate şi cu oile. La un drum vede un om calare venind în fuga mare. Era un hoţ. Andrei îl întreabă că unde se duce? „Mă duc, zice hoţu, c-am omorât trei sate şi am să mai omor unu“. Atunci Andrei i-o dat cu ciomagu în cap şi l-o omorât. Oile cele negre îndată s-o făcut albe şi cele albe negre. Andrei şi-o ispăşit pacatele şi s-o făcut sfânt. Sf. Andrei vine prin sat şuierând. Cineva a spus că a văzut o umbră ducând-se înspre biserică fluierând. Se ţine, pentru că, fiind un sfânt mincinos fără pereche, oamenii se tem ca să nu-i smintească; chiar pentru asta zic ei că e la 30 noiembrie, căci de drept ar fi la 1 decembrie, şi s-au temut că ar fi fost mişelaţi de la începutul lunii şi atunci ar fi mers cu înşelăciunea toată luna. La Sf. Andrei ziua creşte cât bobul de mei. Sf. Andrei este început de iarnă. Iarna zic unii că vine după Sf. Dumitru, da nu-i adevărat. Sf. Andrei e cap de iarnă, că atunci coboară lupii din munte. E ziua când lupii se formează în potăi de câte doisprezece şi nu se despart decât în ziua de Bobotează. Lupul, al cărui gât e ţeapăn, în această zi capătă darul de a şi-l îndoi. De aici credinţa că în această zi „îşi vede lupul coada“. Când urlă lupii adunaţi mai mulţi în haite, ei se roagă lui Sf. Petru să le rânduiască prada. Lupii sunt câinii lui Sân-Petru, cu care porneşte în căutarea cailor furaţi de un tâlhar sau în căutarea dracilor. Sf. Petru le urseşte în fiecare noapte vitele pe care lupii trebuie să le mănânce. El îi osândeşte mai ales pe cei care au lucrat la Filipi, joile după Paşti, vinerile şi în alte sărbători. Lupoaicele fură cărbuni din gunoaiele oamenilor ca, fătând pui în noaptea de Sf. Gheorghe, să nu-i găsească nimeni. O babă, care nu voia să ţină, spunând că n-are ce-i mânca lupul, neavând vite, a fost mâncată ea. Sf. Andrei e rău pentru boale şi cine lucrează în ziua lui nu-l iartă Dumnezeu, după cum nici pe el nu l-a iertat Dumnezeu. Iată şi legenda pe care o spune poporul despre el: Andrei se spune că ar fi plantat vie, care a crescut frumoasă şi ar fi dat rod bun, iar într-o duminică s-ar fi dus prin vie şi a pus mâna pe o viţă care era întinsă pe pământ şi a ridicat-o în sus; Dumnezeu numaidecât i-a spus că rău face. Atunci Andrei l-a întrebat ce trebuie făcut ca să scape de păcat. Dumnezeu i-a zis că trebuie ca să adune la toamnă toată viţa de vie, s-o facă grămadă, să se bage sub ea şi să-şi dea foc, să ardă. Aşa a şi făcut. Într-o dimineaţă, două fete fiind cu vitele pe acolo, au început a scormoni în cenuşă şi una din ele a găsit un boboloş de aur şi, de frică să nu i-l ia cealaltă, l-a înghiţit şi astfel a pornit însărcinată şi a făcut din nou pe Sf. Andrei. O femeie ţesând în ziua asta, în noaptea următoare două vaci ce erau legate una lângă alta, s-au încurcat în frânghiile de care erau legate şi, căzând în iesle, a doua zi au fost găsite moarte. În noaptea aceea înfloreşte şi se scutură nucul.
Obiceiuri:
Oamenii, în seara de Sf. Andrei, mănâncă un fel de turtă înmuiată în usturoi. Se serbează cu mâncări gătite în usturoi. Sf. Andrei e pescar. De ziua lui se mănâncă peşte. Femeile fierb grâu sau porumb în apă, le amestecă cu nuci, cu zahăr sau cu miere şi mănâncă, după ce a împărţit pe la vecini. Altele fac otrepele lui Hristos, un fel de iofca cu formă de casă şi îndulcite cu miere şi zahăr.
Pentru bunul mers al vieţii şi al treburilor:
Se ţine zicând că e începutul iernii şi să le meargă bine toată iarnă. Se ţine pentru a fi iarna mai dulce şi gerul mai slab. Se ţine ca să fie iarna plină de zăpadă, care aduce belşug. Sf. Andrei ţinându-l, vara are să fie mai blândă. Sf. Andrei se ţine pentru a trăi mulţi ani. Se ţine mai mult de meseriaşi, ca patron al meseriilor. Sf. Andrei e ţinut pentru că dezleagă la peşte. Cine-l ţine, când bolnăveşte, zace uşor; cine nu-l ţine se bate ca peştele pe uscat. Se ţine ca un ajutător de noroc pentru semănături şi pomi. De Sf. Andrei zic că se aruncă boabe de porumb pe coş. Se fierbe şi se împarte grâu, ca să fie grâul plin de bob. Se serbează prin post negru, pentru împlinirea unei dorinţe, cum ar fi căsătoria, însănătoşirea etc. Se descântă puştele, ca să tragă vânatul la ele.
(Olteanu, Antoaneta – CALENDARELE POPORULUI ROMÂN)