Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei
Articol din categoria: Tradiţii şi obiceiuri Miercuri 22 Oct 2008Alte denumiri: Sân-Nicoară, Sf. Niculae, Sf. Neculai; Crăciunul copiilor
Închizând cele trei zile de sărbătoare consacrate vărsatului, Sf. Nicolae însumează în fapt numeroase atribuţii. Protector al copiilor (este primul moş, darnic sau justiţiar, care le face acestora cadouri o dată cu venirea iernii), dar şi al tâlharilor, al corăbierilor, al oştenilor, Sf. Nicolae se serbează atât pentru boli, cât şi pentru lovituri, precum şi, evident, pentru sprijin acordat în cele mai diverse situaţii. Puterile destul de mari ale moşului (după Sf. Dumitru, încă un tânăr cavaler, alături de Sf. Gheorghe, Sf. Toader şi Sf. Ion), Sf. Nicolae este (uneori, după Sf. Andrei), primul sfânt bătrân, asociat anului înaintat în „vârstă“, în „zile“, oferă numeroase indicii asupra naturii cosmice a divinităţii: patron al iernii, gardian al soarelui în jumătatea septentrională, rece, a anului, este un adevărat Gerilă, care aduce zăpadă şi gheaţă la început de iarnă („când îşi scutură Sf. Neculai barba lui cea albă, ninge negreşit“).
Tradiţii:
Sf. Nicolae este al doilea sfânt făcut de Dumnezeu, care stă alături de Părintele ceresc, în stânga Lui, şi în noaptea către Sf. Vasile, Dumnezeu şi cu Sf. Neculai stau la masă, arătându-se lumii în lumina mare, atunci când cerurile se deschid de trei ori. Dumnezeu îmbla cu oamenii şi-i învăţa, iar zilele erau sfinte şi îmblau cu el. Oamenii făceau la copii, în toată ziua câte unul, ca să fie sfinţi. În ziua întâia au făcut pe Sfântul Niculai, a doua zi pe Sfânta Varvara, şi tot aşa au făcut, până ce s-a încheiat anul şi au ajuns iară la ziua Sfântului Niculai. Sf. Neculai stă la miazăzi, deoarece pe la 6 decembrie soarele răsare de către miazăzi, iar de la această zi, după credinţa poporului, soarele, alungat de Sfântul Neculai, începe să răsară tot mai spre miazănoapte, până pe la Sf. Toader, care îl opreşte şi-l alungă spre miazăzi. Sf. Nicolae e milostiv faţă de săraci, ajută văduvele şi orfanii şi dăruieşte bani tuturor oropsiţilor. Dătător de bogăţie, de noroc tuturor, dă mai ales noroc fetelor sărace, pe care le mărită. Fetelor orfane şi sărace le aruncă pe fereastră trei pungi de galbeni. Era un creştin odată care avea trei fete mari (…). Şi omul acela era fără seamăn de sărac (…). Văzându-se sărmanul într-atât de strâmtorat, se gândi în toate chipurile şi nimic nu-i trecu altceva în minte decât că trebuie să-şi trimită fetele după câştig. Dar Sf. Neculai aflase de aceasta, aşa că în ajunul zilei dintâi, când fata cea mare trebuia să-şi pângărească cinstea, aruncă în casa omului sărac o pungă plină cu o sută cincizeci de galbeni… Sf. Neculai a oprit apele când a fost potopul, altfel îneca corabia. Se spune că Sf. Nicolae a fost corăbier, îndeletnicindu-se cu negoţul pe apă şi cu prinsul peştelui. Într-un rând, stârnindu-se o furtună mare, corabia lui s-a prăvălit în apă şi o mulţime de oameni s-au înecat, scăpând dintre toţi numai dânsul. Atunci Sf. Nicolae a început să se roage fierbinte lui Dumnezeu, şi Dumnezeu s-a milostivit şi toţi cei înecaţi au înviat. De aceea, când ai să treci vreo apă mare, fă-ţi cruce la margine şi roagă-te sfântului Nicolae, că el este mai mare peste ape. Sfântul Nicolae, înainte de sfânt, era beţiv mare, dar avea multă putere. La Sf. Nicolae se roagă oastea când merge la bătălie, că Sf. Nicolae şade călare pe tun. Talharii se roagă la Sf. Neculai să le ajute la furat; el e al talharilor. Se crede că şi hoţii se roagă acestui sfânt, ca să le ajute la isprăvile lor; de aici a ieşit poate şi numele de Sf. Niculae din cui sau Sf. Niculae de pe coardă, ce se dă biciului sau vărguţei cu care părinţii îi ameninţă pe copiii prea obraznici. De Sânmicoară intră dracii în moară şi dă cu morarii în apă ori dă drumul morilor. Pentru îmblânzire se face sfeştanie şi praznic morii.
(Olteanu, Antoaneta – CALENDARELE POPORULUI ROMÂN)