Soborul Sfântului Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului
Articol din categoria: Tradiţii şi obiceiuri Miercuri 22 Oct 2008Alte denumiri: Sfântul Ion, Sânt-Ion; Simion Nebunul; Iordănitul femeilor
Ziua Sfântului Ioan Botezătorul reprezintă punctul final al sărbătorilor de iarnă. Mai puţin importantă decât Boboteaza sau ajunul ei, sărbătoarea reprezintă, în afara respectării unor interdicţii ce ar putea influenţa bunul mers al vieţii individului (atacul lupilor, boli etc.), încheierea oficială a sezonului alb, deschis la Sf. Nicolae (6 decembrie). Este vorba de o singură lună de iarnă în adevăratul sens al cuvântului, redutabilă nu numai prin vicisitudinile iernii, ci şi prin concentrarea de sacralitate într-un ciclu de treizeci de zile de sărbători importante. În acelaşi timp, ziua de 7 ianuarie prezintă numeroase caracteristici de „cap de an“, aşa cum se observă adesea în cazul marilor sărbători creştine, fiecare dintre ele deschizând un ciclu, mai mic sau mai mare, de prescripţii rituale valabile pentru perioada imediat următoare, până în preajma unei noi mari sărbători. Şi, aşa cum am văzut, ziua Sf. Ioan închidea în sine întregul an: putem remarca în acest sens un obicei care se mai repetă de câteva ori în timpul anului, şi anume „carnavalul femeilor“ – o enigmatică reprezentare a unor vechi ritualuri de iniţiere (noviciat, înfrăţire) feminine, care jalonează, în momentele calendaristice importante, întregul an, fiind o dovadă a unor relaţii sociale foarte vechi, păstrate de comunitate, în forme mai mult sau mai puţin alterate. Sărbătoarea creştină a influenţat-o pe cea păgână atât prin ceremoniile de celebrare a celor care poartă numele sfântului (de aici, şi colindele specializate), cât şi prin fixarea în acest moment a zilei moaşei („Sf. Ioan Botezătorul e patronul pruncilor“).
A doua zi după sfânta şi dumnezeiasca Arătare (adică Botezul Domnului), Biserica a rânduit încă de la început a se prăznui soborul cinstitului şi slăvitului prooroc Ioan, Mergătorul Înainte şi Botezătorul Domnului. Deci îndată după Botezul Domnului, Botezătorul se cinsteşte şi cu cântări se slăveşte de toţi; pentru că prin sobor se înţelege ca să se adune poporul în biserică la cântarea şi slăvirea lui Dumnezeu, întru cinstea şi lauda marelui Ioan Înainte Mergătorul şi Botezătorul, celui care se prăznuieşte.
Tradiţii:
Se crede că în această zi s-a făcut lumea. Ziua de Sf. Ion e o zi de bucurie. Cine nu se veseleşte în această zi, va fi trist tot anul. Sf. Ioan Botezătorul e patronul pruncilor şi-l serbează ca şi pe Sf. Duminică, zicând că ei i-ar apăra pe prunci şi i-ar scuti de toate nenorocirile, şi mai ales ca să nu moară nebotezaţi. În Sf. Ioan Botezătorul multe sate numeroase familii sântuiesc pe Sânt-Ioan de patron al casei. Simion cel Nebun ar fi mâncat laur când era băieţandru şi de-atunci a devenit nebun şi sfânt. În această zi, femeile se cred mai tari decât bărbaţii lor. În acea zi bărbaţii nu mai au treabă cu ele, lăsându-i chiar nemâncaţi, căci aceasta, zic ele, e într-un an o dată. Iordănitul femeilor (Tontoroiul femeilor) este o petrecere a nevestelor, organizată în ziua şi în noaptea Sf. Ion. Femeile se adunau la o gazdă, unde aduceau alimente şi băutură. După ce mâncau şi beau pe săturate, spunând că se „iordănesc“, cântau, jucau şi chiuiau toată noaptea. Dimineaţa ieşeau pe drum, unde îi luau pe sus pe bărbaţii ieşiţi întâmplător în calea lor şi-i duceau cu forţa la râu sau la o apă, ameninţându-i că îi aruncă dacă nu se răscumpără, de obicei cu o vadră de vin. Unele femei mergeau prin case şi-i stropeau cu apă pe cei pe care îi întâlneau. În unele sate, tinerele neveste erau integrate în comunitatea femeilor căsătorite printr-un ritual special, care cuprindea, printre altele, udatul cu apă la râu, lac.
Obiceiuri:
Iordăneala e un obicei ce se practică în ziua de Sf. Ioan, după ieşirea de la biserică. O tovărăşie de mai mulţi feciori se duc din ajun la preot şi-i cer o căldăruşă cu agheasmă de la Bobotează. Când iese lumea de la biserică, nu lasă pe nimeni să iasă, până nu-i iordănesc, adică îl iau pe braţe, îl ridică în sus de trei ori, dând nişte chiote în cor: „Hu!… hu!… hu!…“ în semn de urare, apoi îl stropesc cu agheasmă. Oamenii uraţi le dau bani, cu care seara fac chef. Preotului feciorii îi duc o pasăre sau un purcel ca dar, precum şi o parte din câştig. În altă parte obiceiul e numit Ciurică, e practicat de femei. Se adună mai multe şi, după ieşirea de la biserică, cer fiecărui bărbat câte o iordăneală, adică o sumă de bani, după putere, cu care seara se adună la un loc şi fac chef (petrecere cu mâncare, băutură şi lăutari) numai între ele, fără bărbaţi. Aceştia le lasă în pace, de teama Ciuricăi. În ziua de Sântion de Iarnă se organizează Masa moaşei. Moaşa merge cu apă sfinţită şi cu un buchet din flori uscate şi frunze verzi de muşcată pe la „nepoate“, spre a le invita la petrecere. Plocoanele aduse de fiecare mamă sunt aşezate pe masă, în jurul colacului moaşei. Ceremonia începe cu tămâierea nepoatelor şi aprinderea lumânării de pe masă. Colacul cel mare al moaşei este rupt în mai multe bucăţi şi împărţit nepoatelor, care îşi prorocesc, după pâinea primită (de la marginea sau de la mijlocul colacului, mai mare sau mai mică), dacă mai nasc sau nu copii, dacă aceştia vor fi fete sau băieţi. Urmează apoi petrecerea, cu mâncare şi băutură.
(Olteanu, Antoaneta – CALENDARELE POPORULUI ROMÂN)