Sfântul Vasile cel Mare
Articol din categoria: Tradiţii şi obiceiuri Miercuri 22 Oct 2008Alte denumiri: Sf. Vasile; Sân-Vasii; Anul Nou; Crăciunul mic, fratele Crăciunului
Sărbătoare prin excelenţă laică, zilei de 1 ianuarie i-au fost căutate rădăcini creştine, care s-o ancoreze în marea sărbătoare a Crăciunului. Astfel, mai era numită Crăciunul Mic sau Fratele Crăciunului, deci o sărbătoare de mai mică importanţă comparativ cu Crăciunul. Faptul intră însă în contradicţie cu marele număr de practici magice şi rituale ce se săvârşeau în această zi. Prezenţa Sfântului Vasile este şi ea explicată diferit, în lumina mitologiei populare: Vasile este chiar numele de botez al lui Iisus Hristos; alteori este un chefliu nevinovat, întâiul urător şi petrecăreţ, cel care a instituit tradiţia sărbătorii care-i poartă numele. Prima zi a anului este considerată un moment deosebit de propice desfăşurării practicilor magice de orice natură. Pe de o parte, reprezintă un moment de cumpănă („cumpăna dintre ani“), care, în funcţie de buna cunoaştere a tradiţiei mitologice, poate fi îndreptată în sensul dorit, în timp ce, de cealaltă parte, este o zi fastă prin excelenţă, este prima zi a anului, a unui nou interval de timp, tipar în care pot fi forjate evenimentele viitoare. În acest sens trebuie înţelese toate practicile de propiţiere, prin care oamenii încearcă să-şi stabilească singuri un destin fast în intervalul următor, atât pentru ei, cât şi pentru gospodărie (animale, recolte, starea vremii ş.a.). Nu numai oamenii dispuneau atunci de aceste puteri deosebite prin care influenţau destinul: toate obiectele din gospodărie, plante variate puteau de asemenea să ofere un sprijin nepreţuit oamenilor în aflarea sau influenţarea viitorului. Integrându-se în perioada mai largă a sărbătorilor de iarnă, începută la Crăciun, obiceiurile care aveau drept scop colindatul reveneau la domeniul fundamental al vieţii ţăranului: muncile agricole, fertilitatea câmpului, viitoarele roade bogate. Semănatul, Pluguşorul, Plugul cel mare, Vasilca sunt cele mai importante tipuri de texte magice ce se rostesc în această zi, având o puternică valoare augurală colectivă: erau adresate individual, unui gospodar anume, dar acelaşi conţinut se referea şi se repeta pentru toţi agricultorii din sat. În aceeaşi categorie a manifestărilor augurale bazate pe principiile „magiei primei zile“ a anului se încadrează colindele ce vizează bunăstarea, fizică şi materială a individului: Sorcova, colindele Sf. Vasile se adresează celor apropiaţi, cunoscuţilor, urându-le acestora în principal sănătate şi putere de muncă.
Tradiţii:
După readucerea Anului Nou de la 25 decembrie la 1 ianuarie, a fost numit Crăciunul Mic sau Fratele Crăciunului. Sf. Vasile e mai plăcut lui Dumnezeu, e unul din sfinţii ce au făcut minunile cele mai mari. Sf. Vasile e păzitor de duhuri rele, are mare putere asupra dracilor. Cu rugăciunile lui se scot duhurile necurate din oameni. Pe Domnul Hristos îl cheamă Vasile. Numele Hristos, adică creştin, i-au pus tocmai când era de 30 de ani, când s-a botezat. Domnul Hristos s-a născut de Crăciun, iar la săptămâna, de Sf. Vasile, l-au botezat în legea cea veche şi i-au pus numele „Vasile“. Sf. Vasile e mare beţiv, el stă călare pe poloboc, de ziua lui se fac veselii şi chefuri; de altfel, e tare bun. El s-a rugat de Dumnezeu să-i dea o zi. Acesta i-a dat cea dintâi zi, Anul Nou. Bucuros, Sf. Vasile a luat un clopoţel şi a legat la toartă o crenguţă de busuioc, şi s-a suit la Dumnezeu să ureze. De aceea la Sf. Vasile se urează. Sf. Vasile e holtei, atunci se fac petreceri mari. El face pozne mari, dragosti; e împăratul iubirilor. El petrece şi iubeşte, şi joacă şi cântă – le cântă muzici, strică fete, beau, fură… Sf. Vasile cel Mare. Se spune că Sf. Vasile era om posomorât, închis şi, ca să-l facă să râdă, i-a făcut de sărbătoarea lui năluciri d-astea la Anul Nou, ca jienii, ca să-l facă să râdă. Şi o râs.
Obiceiuri:
Colindul cu Vasilca (Siva): Ţiganii au obiceiul să colinde cu o căpăţână de porc, împodobită cu panglici şi mărgele:
Sus sunt înalte mănăstiri,
Mănăstiri, nalte zidiri;
Iar în ele cine şede?
Şede Maica şi cu Fiul
Şi-mi judecă pe Siva
De ce este aşa grasă,
Aşa grasă şi frumoasă,
Întrebând-o, ispitind-o:
Ce-a băut şi ce-a mâncat
De are trup aşa-ncălat?
Iară Siva răspundea
Şi din gură cuvânta:
– Sus la munte m-am suit,
Jir şi ghindă mi-am păscut;
Jos, mai jos m-am pogorât,
Apă rece mi-am băut,
Apă rece, sloi de gheaţă,
Priitoare la-ngrăşeaţă.
În grădină c-am sărit,
Ceapă verde mi-am păscut,
Două-trei verzi am stricat,
Când românii m-au simţit:
Sar ei cu topoarele,
Ciubotari cu-ntinsorile,
Lăutari cu arcuşele,
ºigani cu baroasele.
Mă bătură,
Mă-njunghiară,
Mă pârliră,
Mă-mpărţiră.
Luară românii slănina
Şi ţiganii căpăţâna
Şi frumos mi-o-mpodobiră
Cu cercei şi cu mărgele,
Şi-am adus-o la dumneavoastră
Cu bani mari s-o dăruiţi:
Doi-trei galbeni înfloriţi,
C-un colac de grâu curat,
Să-l avem pentru mâncat;
Sub colac vadra de vin,
C-aşa-i legea din bătrâni,
Din bătrâni, din oameni buni.
La mulţi ani cu sănătate,
Că-i mai bună decât toate,
La boieri ca dumneavoastră,
Că sunteţi propteaua noastră
După terminarea colindatului cu Vasilca, ceata se strânge la o cârciumă, spre a chefui. Apoi se despart, dezgătind căpăţâna şi luându-şi fiecare ce-a pus, iară pe ea o fac un prânz, spre a se face finirea acestui obicei.
Masa moaşei: În Mehedinţi, seara vin părinţii cu copiii la moaşă, aducând plocon cu azime. Moaşa s-a pregătit din timp cu colaci împodobiţi cu fir de arnici şi monezi înfipte în cocă. Asistată de mamă, moaşa trece prin colac copiii de până la un an, de trei ori, apoi se închină şi-i ridică la grinda casei, urându-le: „Bine-au venit nepoţii! Ca la ziua de azi, la anul şi la mulţi ani! Să crească şi să trăiască, cu norocul să se hrănească!“.
Semănatul: Când vin la semănat, zic că seara au umblat cu plugul şi au arat, şi acum trebuie să samene brazdele. În ziua de Anul-Nou, dis-de-dimineaţă, semănătorii te seamănă cu grâu, firitisindu-te:
Să trăiţi,
Să înfloriţi
Ca merii,
Ca perii
Pe la mijlocul verii,
Ca toamna cea bogată,
De toate-ndestulată!
Iau o grapă cu tânjală, leagă la jug o teleancă, se înjugă patru flăcăi, doi îi mână cu biciul, unul cu desagii pe umăr şi cu seminţe în ei de toate cerealele (îndeosebi grâu). Merg pe la case şi seamănă, zicând: „Sănătate noului!“ Omul de gazdă îi răspunde: „Şi la anul cu sănătate!“. După ce a trecut timpul semănatului, gospodina mătură toată casa şi strânge sămânţa semănată, iar gospodarul, luând-o, se duce cu dânsa ş-o aruncă în ocolul vitelor şi mai cu seamă în târla oilor, anume ca acestea să se înmulţească ca pâinea şi ca băieţii ce au semănat. Oamenii la care vin băieţii cu semănatul cred că peste tot anul le va merge bine şi vor fi onoraţi, şi cu cât mai mulţi băieţi umblă cu semănatul, cu atâta are să fie anul mai mănos. Iar dacă nu le vin băieţi cu semănatul, atunci cred că peste tot anul le va merge rău şi nu vor fi băgaţi în seamă. Un obicei săvârşit în colectiv, de grupuri mici sau de cetele de feciori, era acela al dezlegării anului. Ei dezlegau anul şi rodul, umblând pe uliţe colindând, iar vacarmul pe care-l făcea cu bicele, buciume sau oale avea ca scop înlăturarea forţelor malefice: seceta, tăciunele de grâu, insectele şi animalele dăunătoare recoltei etc. Feciorii dezleagă atunci şi „câşlegile“ (cununiile), descântând:
Slobozim câşlegile
Să mărităm fetele.
Umblaţi, feciori,
Să vie peţitori
Cum ţi-a fi musafirul din ziua de Sf. Vasile, bogat ori sărac, aşa vei fi, cu îndestulare ori lipsă, tot anul. În ziua de Anul Nou să arunci spice prin casă, iar seara să le strângi şi să le arunci şi în ziua de Sf. Ioan; apoi fă un mănunchi din ele şi le pune undeva, căci sunt foarte bune de durere de cap, să te speli. Femeile culegeau în ziua de Sf. Andrei, dis-de-dimineaţă, mai multe rămurele din fiecare arbore roditor (mai cu seamă însă din meri, peri şi trandafiri), iar în lipsa acestora din vişini, zarzări sau gutui, şi apoi, legând la un loc câte trei rămurele diferite, destina câte un mănunchi de acestea fiecăruia dintre ai familiei, soţului, copiilor etc. După aceasta puneau toate rămurelele într-un vas cu apă şi la o temperatură potrivită, ca să înmugurească. Rămurelele încetul cu încetul înmugureau, dau foi şi până în ajunul Anului Nou chiar înfloreau. Şi ale cui rămurele înfloreau sau cel puţin înmugureau sau înverzeau, acela era mai norocos. Florile acestor rămurele erau destinate a se pune la sorcovele pe care copiii aveau să le poarte în dimineaţa zilei de 1 ianuarie.
Sorcova: În ziua de Anul Nou copiii umblă cu sorcova din casă în casă, şi mai cu seamă pe la cunoscuţi. Sorcova se face îmbrăcând o nuia cu hârtie. Această hârtie se taie în şuviţe şi o margine se crestează cu foarfecele; marginea necrestată se înfăşură pe băţ şi crestăturile hârtiei formează nişte cârlionţi ce împodobesc sorcova. Pe lângă hârtia cu care se înfăşoară nuiaua, se adaugă crăculiţe ce închipuiesc deosebite flori, făcute tot din hârtie. Se mai pune colea şi colea o crăculiţă de merişor. Urarea copiilor este următoarea:
Sorcova,
Vesela,
Să trăiţi,
Să mărgăriţi,
Ca un măr,
Ca un păr,
Ca un fir
De trandafir,
Peste vară,
Primăvară,
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata,
Tare ca fierul,
Iute ca oţelul,
La anul şi la mulţi ani!
Câteodată copiii, în joacă, iau în deşart numele sorcovei şi zic:
Sorcova,
Morcova,
Dă-mi, jupâne, roşcova.
Dacă nu mi-i da,
Dracul să te ia
La Anul Nou umblă pe la cei mai bogaţi cu plocon, spre a le da vin de băut, de asemenea şi pe la cei ce îi cheamă Vasile. În ziua de Anul Nou se bea mult vin, crezându-se că, cât vin vor bea în ziua aceea, atâta sânge vor avea în obraz, în timpul anului. Pentru a creşte cânepa frumos, femeile beau şi joacă fusul şi furca în cârciumă de Sfântul Vasile (sau în ziua de Lăsatul Secului la Postul Mare; în ziua de Spolocanie; la lăsatul secului de brânză): „dacă n-ai cu cine, măcar şi singură să tropăieşti“. Cum e omul la Anul Nou, aşa va fi tot anul. Cel mai mare în casă dă bacşiş celui ce strănută în acea zi. Se zice că trage a bine cel ce strănută, casa e norocoasă peste tot anul (Ispirescu, f. 5). F Cine strănută în seara de Sf. Vasile, are noroc tot anul. Cine nu strănută în ziua de Anul Nou, acela nu va ajunge până la anul viitor. În ziua de Sf. Vasile cine va dormi tot anul va dormita. Dacă coşi în ziua de sfântul Vasile, ai noroc mare. Dacă eşti băiat, te-nsori, dacă eşti fată, te măriţi (Ion Creangă). Unele femei fac piftii, ca să fie grase şi frumoase peste an.
Pentru bunul mers al vieţii şi al treburilor:
Atunci se înnoiesc toate şi de aceea se doreşte ca să fie toate bine. Oamenii se firitisesc, ca să fie cum mai bine peste an, să le dea Dumnezeu sănătate, bucurie, noroc şi spor. În ziua aceea să pui gând bun la toate şi a bine să le meneşti, că rămân aşa. Atunci să te păzeşti să nu te superi, să nu te sfădeşti, să fii vesel şi tot anul aşa vei fi. Pentru ca familiei să-i meargă peste întreg anul lucrurile tot înainte şi să facă spor, poporul nutreşte credinţa şi are datina ca în ziua de Anul Nou fierbe în oală cap de porc şi nicidecum găină, în credinţa că, precum porcul râneşte tot înainte, tot aşa şi lucrurile din casă să-i meargă tot spre spor; iar nu fierbe găină, pentru că, precum găina râşchie tot înapoi, aşa şi familiei unde se mănâncă în ziua de Anul Nou găină îi merg trebile tot înapoi. La Anul Nou, pe demâncate, fiecare om trebuie să ia în mână unealta cu care lucrează în timpul anului şi s-o mânuiască de trei ori. Aşa, plugarul ia sapa, cu care dă de trei ori în pământ, şi furca, cu care ridică de trei ori. De asemenea fac, fiecare în felul său, ciubotarul, croitorul, dulgherul, chetrariul şi morariul, ca semn de bărbăţie şi spor la lucru. În dimineaţa Anului Nou se pun în halăul vitelor, de unde le adăpăm, bani de aur şi de argint, ca să se curăţească vitele ca aurul şi ca argintul şi să le priască bine peste an.
Despre muncile câmpului:
Era obiceiul ca primul colac împletit la Anul Nou să se păstreze până primăvara, când se da „trăgătorilor“ (boi sau cai), să-l mănânce înainte de a începe arătura. Deosebit de interesant este şi faptul că o variantă mai veche a acestui colac avea formă antropomorfă şi purta numele de Crăciun. La Anul Nou, locuitorii se duc la grădinile lor, unul cu un topor, altul cu un braţ de paie. Cel dintâi se duce la pom, rostind că vrea să-l taie, cel cu paiele zice să nu-l taie, căci îl va lua în chezăşie că la vara viitoare va face roade multe. Apoi îl leagă cu paie, semn că l-a luat în chezăşie. Aceasta se repetă de trei ori.
(Olteanu, Antoaneta – CALENDARELE POPORULUI ROMÂN)